7:31 pm - duminică, 24 septembrie, 2017

1230 de ANI de la Sfântul Sinod 7 Ecumenic

Mar 5, 2017 1664 vizualizări 0 comentarii goo.gl/AvA9cH

În 2017 se împlinesc 1230 de ani de  la desfăşurarea Sinodul VII Ecumenic din anul 787, când a fost discutat şi aprobat cultul sfintelor icoane.

Sinodul VII Ecumenic s-a întrunit pe 24 septembrie al anului 787 la Niceea Bitiniei, în Sfânta Biserică a Sfintei Sofia, pe vremea domniei împăratului Constantin al VI-lea și a mamei sale Irina cea din Atena. S-au adunat 216 arhierei și 132 de egumeni și monahi dintre protagoniștii și martirii luptei de păstrare a sfintelor icoane.

La acest Sinod, Părinții au dogmatizat că acela care divinizează icoanele este străin și despărțit de credința creștinilor ortodocși, că ”cinstea icoanei trece la prototip” și că acela care se închină și cinstește icoana se închină la ipostasul sfintei persoane sau la sfântul eveniment reprezentat în aceasta. ”Icoana este o amintire”, după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin. ”Și ceea ce este cartea pentru cei învățați este icoana pentru cei neînvățați, ceea ce este cuvântul pentru auz este icoana pentru vedere”.

În urma hotărârii insuflate de Dumnezeu mai sus înfățișate a Sinodului VII, în anul 843 a avut loc reașezarea cinstirii sfintelor icoane de către binecredincioșii împărați, Theodora și fiul ei Mihail al III-lea, și de către Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Meletie Mărturisitorul. Însemnătatea acestui sinod constă în faptul că a ferit Biserica de noi schisme și erezii și astfel a păzit Ortodoxia.

Sinodul al şaptelea Ecumenic de la Niceea (787): Despre cinstirea sfintelor icoane

Împotriva prigonitorilor icoanelor

Sfântul şi Marele Sinod Ecumenic care prin harul lui Dumnezeu şi datorită hotărârii dreptcredincioşilor şi iubitorilor de Hristos, împăraţii noştri Constantin şi mama sa Irina, s-a adunat pentru a doua oară la Niceea, slăvita metropolă a provinciei Bithinia, în sfânta biserică a lui Dumnezeu numită Sfânta Sofia, urmând predaniei Bisericii Soborniceşti, a hotărât cele ce urmează:

Cel care ne-a dăruit nouă lumina cunoştinţei Sale şi ne- a izbăvit din întunericul nebuniei idoleşti, Hristos Dumnezeul nostru, după ce Şi-a făcut mireasă Sfânta Sa Biserică Sobornicească cea fără pată sau zbârcitură (Efes. 5, 27), a făgăduit să vegheze asupra ei, zicând cu tărie sfinţilor Săi ucenici: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Această făgăduinţă nu a făcut-o însă numai acelora, ci prin ei [a făcut-o] şi nouă, celor care am crezut prin ei în numele Lui (Ioan 17, 20).

Însă unii oameni, nesocotind acest dar, înaripaţi de către vrăjmaşul cel viclean, s-au îndepărtat de judecata cea dreaptă şi, împotrivindu-se predaniei Bisericii Soborniceşti, au păcătuit întru înţelegerea adevărului, [şi], precum zice proverbul, nu şi- au brăzdat bine ogorul şi mâinile lor nu au avut ce culege.

Ei au îndrăznit să defaime podoaba bineplăcută lui Dumnezeu a sfintelor aşezăminte, numindu-se preoţi fără să [şi] fie; despre care Dumnezeu strigă prin profeţi: Mulţime de păstori au călcat via Mea; călcat-au cu picioarele lor partea Mea…” (Ieremia 12, 10). Căci urmând unor oameni nelegiuiţi, încrezători în propriile cugete, au clevetit Sfânta Biserică, Mireasa lui Hristos, Dumnezeul nostru, şi nu fac deosebire între curat şi necurat (Ezechiel 22, 26), numind icoana Domnului şi a sfinţilor Săi ca pe statuile idolilor diavoleşti.

De aceea, întru bunăvoinţa Sa, Domnul Dumnezeul nostru, nesuferind ca cel ascultător să fie vătămat de o asemenea ciumă, prin râvna dumnezeiască şi cu aprobarea lui Constantin şi a Irinei, preacredincioşii noştri împăraţi, ne-a chemat de peste tot pe noi, întâistătătorii preoţiei, pentru ca dumnezeiasca predanie a Bisericii Soborniceşti să îşi regăsească tăria prin hotărârea noastră sobornicească.

Cercetând şi examinând cu multă acrivie şi având în vedere scopul adevărului nu înlăturăm nimic, nu adăugăm nimic, ci păstrăm neschimbate [toate] cele bune ale Bisericii Soborniceşti; şi urmăm cele şase Sfinte Sinoade Ecumenice, mai întâi pe cel reunit în strălucita metropolă Niceea, [şi] împreună cu el pe cel care a avut loc în cetatea împărătească de Dumnezeu ocrotită [a Constantino-polei].

(Urmează Crezul niceeo-constantinopolitan): Credem…

Ne lepădăm şi anatemizăm: pe Arie şi pe cei care cugetă asemenea lui şi îi împărtăşesc nelegiuita credinţă; pe Macedonie şi pe cei dimpreună cu el, numiţi cu îndreptăţire luptători împotriva Duhului Sfânt; [noi] mărturisim şi că Stăpâna noastră, Sfânta [Fecioară] Maria, este pe deplin şi cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, pentru că a născut în trup pe Unul din Sfânta Treime, pe Hristos Dumnezeul nostru, după cum a învăţat mai întâi Sinodul din Efes care a alungat pe necredinciosul Nestorie şi pe cei dimpreună cu el, pentru că a introdus [învăţătura despre] doimea de persoane.

Împreună cu acestea, mărturisim şi cele două firi ale Celui ce S-a întrupat pentru noi din Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, mărturisindu-L Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, precum şi Sinodul din Calcedon a proclamat, îndepărtându-i din curtea dumnezeiască pe blasfemiatorii Eutihie şi Dioscor; şi împreună cu ei pe Sever, Petru şi [întreaga] ceată blasfemiatoare; împreună cu ei dăm anatemei şi născocirile lui Origen, Evagrie şi Didim, urmând celui de-al cincilea Sinod întrunit la Constantinopol.

Apoi mărturisim două voinţe şi două lucrări, după însuşirea firilor în Hristos, aşa cum a proclamat şi Sinodul al şaselea [Ecumenic] de la Constantinopol, respingând pe Serghie, pe Honorius, Chir, Pyrhus, Macarie, toţi [aceştia fiind] oameni neiscusiţi în dreapta credinţă şi pe [toţi] cei care cugetă asemenea lor.

Şi, rezumând, zicem: [noi] păstrăm neschimbate toate predaniile Bisericii, scrise sau nescrise, încredinţate nouă [cu sfinţenie], între ele se află şi zugrăvirea icoanelor, în acord cu relatarea propovăduirii evanghelice, în vederea întăririi credinţei în întruparea, adevărată şi nu închipuită, a lui Dumnezeu Cuvântul, [acestea] aducându-ne bun folos; căci lumina cu care se luminează între ele [propovăduirea şi icoana] este spre mărirea amândurora .

Aşa stând lucrurile, înaintând pe calea împărătească şi urmând învăţătura [de Dumnezeu] insuflată a Sfinţilor noştri Părinţi şi a Predaniei Bisericii Soborniceşti, căci noi recunoaştem că ea este a Duhului Sfânt Care locuieşte într-însa, hotărâm cu toată grija şi acrivia: împreună cu imaginea cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci, în sfintele biserici ale lui Dumnezeu să se pună şi: cinstitele şi sfintele icoane, pictate sau lucrate în mozaic, sau făcute din materii potrivite, pe sfintele vase şi veşminte, pe ziduri şi scânduri, în case şi pe drumuri; icoana Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, ale cinstiţilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi drepţilor bărbaţi.

Căci cu cât mai des sunt văzute acestea, prin icoane, cu atât mai mult cei care privesc la ele sunt aduşi a-şi aminti şi a iubi prototipurile [icoanelor] şi a le da cuvenita sărutare şi cinstita închinare; nu cinstirea adevărată1., care după credinţă se cuvine numai dumnezeirii [Sfintei Treimi], ci [tot aşa] cum se face cu semnul sfintei şi de viaţă făcătoarei cruci, cu sfintele Evanghelii, şi cu toate lucrurile sfinte; întru cinstirea lor se vor face tămâieri şi se vor aprinde lumini [lumânări], după

evlaviosul obicei al celor de demult. Căci cinstirea [acordată chipului] urcă la prototip (cf. Sfântul Vasile cel Mare: Despre Sfântul Duh 18, 45; PG 32, 149), şi cel care se închină la icoană se închină persoanei zugrăvite în ea.

În acest fel se întăreşte învăţătura Sfinţilor noştri Părinţi, adică Predania Bisericii Soborniceşti, [Biserică] ce a primit Evanghelia de la un capăt la altul al pământului; aşa urmăm lui Pavel, care a grăit în Hristos, [şi întregii] cete dumnezeieşti a Apostolilor şi sfinţeniei Părinţilor noştri, ţinând cu tărie predaniile pe care le-am primit (cf. II Tes. 2, 15), cântând astfel profetic lauda biruinţei Bisericii: Bucură-te, fiică a Sionului! Ridică-ţi glasul, fiică a Ierusalimului, bucură-te şi te veseleşte din toată inima. Căci Domnul a înlăturat toate judecăţile împotriva ta şi te-a izbăvit din mâna potrivnicilor tăi; Domnul este împărat în mijlocul tău; [tu] nu vei mai vedea nici o nenorocire” (Sof. 3, 14) şi pacea va fi cu tine totdeauna.

[Iar] cei care cutează să cugete sau să înveţe altfel, sau, urmând blestemaţilor eretici, [îndrăznesc] să dispreţuiască predaniile Bisericii, născocind sau lepădând ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al crucii, fie icoană zugrăvită, fie sfinte moaşte de mucenici, sau [îndrăznesc] să cugete strâmb şi viclean pentru a răstălmăci ceva din Predaniile legiuite ale Bisericii Soborniceşti, încă şi [de vor îndrăzni cu necuviinţă] să folosească în chip profan sfintele vase sau sfintele mănăstirilor: poruncim ca toţi aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, fie caterisiţi, iar dacă sunt monahi sau laici, fie îndepărtaţi de la împărtăşanie [să fie afurisiţi].

Decretul Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea, din anul 787

„Aşa stând lucrurile, mergând noi pe calea împărătească şi urmând învăţăturii de- Dumnezeu-grăitoare a Sfinţilor noştri Părinţi şi Predaniei Bisericii Universale (căci cunoaştem că aceasta este a Duhului Sfânt Care locuieşte într-însa), hotărâm şi definim cu toată exactitatea şi purtarea de grijă că, alături de şi asemenea tipului cinstitei şi de-viaţă făcătoarei Cruci, să fie reînălţate în sfintele lui Dumnezeu biserici, pe sfintele vase şi veşminte, pe ziduri şi scânduri, în case şi pe drumuri, şi veneratele şi sfintele Icoane alcătuite din culori şi mozaic, ca şi din orice altă materie potrivită, şi anume: Icoana Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfânta Născătoare-de-Dumnezeu, a cinstiţilor îngeri şi a tuturor Sfinţilor şi Cuvioşilor bărbaţi. Căci cu cât mai mult sunt văzuţi aceştia prin întiparirea lor iconică, cu atât şi cei ce privesc la ele şi sunt ridicaţi spre amintirea şi dorirea prototipurilor lor, le vor aduce sărutare şi închinare de cinstire, iar nu adoraţia adevarată, care potrivit credinţei noastre se cuvine numai Naturii dumnezeieşti (a Sfintei Treimi); şi în acelaşi fel ca tipului cinstitei şi de-viaţă-făcătoarei Cruci, Sfintelor Evanghelii şi celorlalte sfinte aşezăminte, întru cinstirea lor se vor face şi aducere de tămâie şi lumini, precum era obiceiul în mod evlavios la cei din vechime. Căci, cinstirea icoanei urcă la prototip şi cel ce se închină la icoană se închină la ipostasul celui zugrăvit în ea. Fiindcă aşa e întărita învă ţătura Sfinţilor Părinţilor noştri, adică Predania Bisericii Universale, care a primit Evanghelia de la o margine până la cealaltă a lumii.”

Sfârşit şi lui Dumnezeu slavă !

1 Adorarea se cuvine numai lui Dumnezeu.

Vă rugăm să ne sprijiniți! Ajutorul dvs. va fi pentru continuitatea acestui portal. Click pentru detalii.
articole asemănătoare


Scrie un comentariu