X

Guvernul May grăbește încetarea liberei circulații de frica românilor și bulgarilor

de null
http://s.newsweek.com/sites/www.newsweek.com/files/2017/01/19/theresa-may-davos.jpg

Premierul britanic Theresa May intenţionează să anunţe în jurul datei de 15 martie sfârşitul liberei circulaţii pentru cetăţenii comunitari care vor dori să intre în Regatul Unit, anunţ ce va fi făcut în aceeaşi zi cu activarea negocierilor pentru Brexit, scrie cotidianul The Telegraph, în ediţia de luni.

Conform publicaţiei de orientare conservatoare, se aşteaptă ca dna May să declare că cetăţenii Uniunii Europene care vor sosi în Marea Britanie după activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona nu vor avea în mod automat dreptul de şedere permanentă în Regatul Unit.
Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Noii imigranţi vor intra sub incidenţa viitoarelor restricţii în materie după ce Marea Britanie va ieşi din UE, şi care ar putea include un nou regim de vize şi acces restrictiv la prestaţii sociale.

Potrivit lui Iain Duncan Smith, parlamentar conservator eurosceptic marcant, anunţul va arăta că dna May preia controlul asupra graniţelor Marii Britanii, lămurind în acelaşi timp situaţia celor 3,6 milioane de migranţi din UE care trăiesc deja pe teritoriul britanic. ‘Ea va clarifica situaţia prin stabilirea unui termen-limită clar, în timp ce Uniunea Europeană pare tot mai confuză şi mărginită’, a afirmat Duncan Smith

Potrivit The Telegraph, data avută în vedere – “cut-off date” – pentru imigranţii din UE este probabil să fie în jur de 15 martie, după ce legea care va autoriza guvernul să activeze Brexit-ul va trece prin parlament.

Potrivit cotidianului, Theresa May ar urma să declare că imigranţii din UE sosiţi înaintea datei-limită vor avea drepturile protejate atât timp cât cetăţenii britanici care trăiesc în alte ţări comunitare vor primi aceleaşi garanţii.

Totodată, se aşteaptă ca dna May să facă apel la celelalte state din Uniune să se ajungă la un acord rapid pe acest subiect, astfel încât să poată fi eliminat de pe agenda negocierilor pentru Brexit cât mai curând posibil.

Această cerere ar putea însă să o plaseze în conflict cu UE, care face presiuni pentru împingerea până în 2019 a datei de la care libertatea de circulaţie va fi restricţionată. Miniştri din guvernul May s-au arătat însă îngrijoraţi că amânarea acestei date până la finalul negocierilor va conduce la un aflux uriaş de imigranţi din UE care vor veni în Marea Britanie înainte de Brexit.

“Am primit unele sugestii conform cărora Comisia Europeană ar putea încerca să ne forţeze să protejăm pe oricine ajunge până în momentul ieşirii ţării din UE”, a declarat o sursă guvernamentală. “Ne-am putea alege cu jumătate din România şi din Bulgaria venind aici dacă aşteptăm atât de mult“, a adăugat sursa.

Potrivit ministrului de interne Amber Rudd, după ce Marea Britanie va ieşi din UE, “vom pune capăt liberei circulaţii aşa cum o ştim”. Ea examinează planuri privind oferirea de vize multianuale noilor sosiţi în sectoare cheie ale economiei, simultan cu limitarea accesului la prestaţii sociale. Una din variante prevede ca imigranţii să primească vize de muncă pe 5 ani, dar să le fie interzis accesul la prestaţii sociale cât timp se află în Marea Britanie.

Amber Rudd a confirmat că Ministerul de Interne “lucrează asupra unei serii de opţiuni”, dar a sugerat că sistemul final va fi decis numai după “doi ani de negocieri şi pregătiri”.

În timp ce Marea Britanie a ajuns deja la acorduri de principiu cu majoritatea membrilor UE, unele state, printre care Germania, au refuzat să discute subiectul până la activarea negocierilor pentru Brexit.

Pe de altă parte, premierul May se confruntă cu o rebeliune în Camera Lorzilor, unde membri conservatori sunt pregătiţi să sprijine o campanie a laburiştilor şi liberal-democraţilor vizând garantarea drepturilor cetăţenilor comunitari.

Fronda vine în contextul informaţiilor potrivit cărora guvernul discută despre acordarea unui rol consultativ Comitetului Consultativ privind Migraţia MAC în legătură cu numărul de vize ce ar trebui eliberate, pentru ieşirea din impasul politic.

Comisia ar urma să decidă câte vize vor fi emise pentru angajări în industrii-cheie precum IT, sănătate şi asistenţă socială, agricultură şi turism, care se bazează puternic pe forţă de muncă formată din imigranţi.

Pentru cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în alte ţări din UE, data-limită va fi decisă în cele din urmă de Bruxelles. Negociatorul-şef al Parlamentului European a propus ca UE să le ofere în mod individual britanicilor opţiunea de a rămâne cetăţeni comunitari. AGERPRES

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button