Ce învățăm din istoria Iranului?

In anii 1930 Germania nazista a negociat cu sahul accesul catre zonele petroliere, insa in Iran exista deja un interes de afaceri aliat pentru aceste resurse prin APOC (Anglo–Persian Oil Company) redenumita din 1935 AIOC (Anglo–Iranian Oil Company).

In 1941, dupa invazia URSS de catre Germania si aliatii sai, fortele armate britanice si ale Commonwealth, impreuna cu armata rosie, invadeaza Iranul pentru securizarea “Coridorului Persan” ce le asigura sovieticilor petrolul si mai apoi si alte materiale necesare efortului de razboi. Cu aceasta ocazie este arestat sahul pro-nazist Shah Reza (1878 – 1944) (deportat apoi in Africa de Sud) si inscaunat fiul sau, Mohammad Reza Pahlavi (1919– 1980).

In 1942 apar in tara si forte americane pentru a ajuta la exploatarea cailor ferate.

In septembrie 1943 noul sah declara razboi Germaniei, iar doua luni mai tarziu are loc celebra intalnire de la Teheran dintre Churchill, Roosevelt si Stalin.

In 1951 apare in randul populatiei un puternic curent pentru nationalizarea AIOC, pornit si din cauza refuzului companiei de a mari redeventele catre Iran. In martie este asasinat premierul pro-vest Ali Razmara, iar luna urmatoare parlamentul legifereaza nationalizarea industriei petroliere si crearea National Iranian Oil Company (NIOC). Aceasta actiune a fost dirijata de liderul miscarii pentru nationalizare, Mohammed Mosaddeq, ce va deveni din luna mai noul premier.

In vara aceluiasi an, Averell Harriman se deplaseaza in Iran cu insarcinarea oficiala de a negocia un compormis anglo-iranian, cerand si ajutorul sahului. S-a declarat insa ca miscarea pentru nationalizare era prea puternica si nu ca nu se mai poate face nimic. Si totusi, la scurt timp, tupeistele ELITE planetare pun la cale:

   OPERATIUNEA AJAX

Este denumirea actiunii marca CIA prin care popularul prim-ministru Mohammed Mosaddeq este inlaturat de la putere in 1953 iar sahul devine un soi de dictator, nepopular si marioneta a stapanilor industriei petroliere din vest. In perioada care a urmat, statele “democrate” prezentau Iranul ca fiind cea mai occidentalizata tara din zona islamica, un exemplu de urmat in regiune. Intreaga aceasta miscare n-a facut decat sa acumuleze o ura de nestavilit a maselor impotriva sahului si a vestului care a explodat in cele din urma in timpul revolutiei islamice a lui Ruhollah Khomeini din 1979. Iata principalii actori ai operatiunii:

Kermit „Kim” Roosevelt, Jr. (1916–2000), apropiat apropiat al familiei Rockefeller, nepotul presedintelui SUA Theodore Roosevelt. A coordonat actiunile CIA din cadrul Operation Ajax. Membru Council on Foreign Relations.

Allen Welsh Dulles (1893–1969), prieten apropiat al familiei Rockefeller, Director of Central Intelligence (de-facto sef al U.S. Central Intelligence Agency), membru Warren Commission, partener al Sullivan & Cromwell. Fratele lui John Foster Dulles.Dupa razboi este creata vestita si influenta Central Intelligence Agency (CIA), devenindu-i sef, ajutat fiind de Henry Kissinger, ce lucrase pentru Army Intelligence. Au fost cooptati inclusiv oameni de stiinta nazisti carora li s-a ascuns trecutul. Membru Council on Foreign Relations. In 1953, impreuna cu fratele sau, a avut un rol determinant in cadrul Operation Ajax. Tot ei au realizat dezastrul Bay of Pigs Invasion cand au lucrat inclusiv cu mafia pentru incercarea de rasturnare a lui Castro. L-au exasperat pe John F. Kennedy care la un moment dat a spus : “ Spargeti CIA in mii de bucati si aruncati-le in vant “  N-a mai apucat , Dulles fiind cel ce i-a anchetat moartea …

John Foster Dulles (1888–1959), U.S. Secretary of State sub presedintele Dwight D. Eisenhower, 1953 – 1959, fratele directorului CIA Allen Welsh Dulles. In 1918 este consilier in delegatia americana de la Versailles Peace Conference ajutandu-l pe unchiul sau, viitorul secretar de stat Robert Lansing, apoi membru al War Reparations Committee. In 1945 participa la San Francisco Conference consiliindu-l pe Arthur H. Vandenberg si ajutand la pregatirea United Nations Charter. A fost delegat american United Nations General Assembly 1946, 1947 si 1950. Ca secretar de stat si-a adus un aport considerabil la consolidarea NATO. Chairman si cofondator al Commission on a Just and Durable Peace of the Federal Council of Churches of Christ in America (National Council of Churches), Chairman of the Board for the Carnegie Endowment for International Peace, Trustee of the Rockefeller Foundation 1935 – 1952, membru fondator Council of Foreign Relations. Prieten apropiat al familiei Rockefeller.

Dupa succesul operatiunii au navalit in zona si o parte a urmaselor gigantului Standard Oil (Rockefeller).

   REVOLUTIA ISLAMICA

1979 este anul trimfului revolutiei islamice din Iran, ocazie cu care fundamentalismul islamic a devenit o teribila forta din Maroc si pana in Malaezia. Cum a fost posibil?

Samanta anti occidentala a fost evident aruncata in 1953.  Prima demonstratie majora impotriva sahului avea sa se petreaca insa in ianuarie 1978, iar din august si pana in decembrie grevele si demonstratiile au paralizat tara, astfel incat acesta este nevoit sa plece in exil in ianuarie 1979. Doua saptamani mai tarziu ayatollah-ul Khomeini revine la Teheran in uralele a milioane de iranieni. La 11 februarie vechiul regim cade odata cu ultimele trupe loiale sahului, iar prin referendumul de la 1 aprilie tara devine republica islamica cu o constitutie teocratica. In decembrie 1979 Khomeini devine liderul suprem.

Pentru unii revolutia islamica din Iran a reprezentat nucleul unui viitor unic stat mondial islamic, “un model perfect, uman si de viata divina pentru toti oamenii planetei”.

Ruhollah Khomeini (1902-1989) devenise o figura politica proeminenta in 1963, cand s-a opus “revolutiei albe” a sahului prin care ultimul dorea un program de reforme ce lovea in proprietatile fundatiilor religioase, ce acorda femeilor dreptul la vot si egalitate in casnicie iar minoritatilor religioase posibilitatea de a ocupa functii guvernamentale. In acelasi an este arestat la domiciliu iar dupa opt luni eliberat, continuandu-si activitatea, inclusiv de condamnare a regimului pentru colaborarea sa stransa cu Israelul. In 1964 este rearestat si trimis in exil unde avea sa ramana pana la revolutie. Ajunge initial in Turcia, unde a fost gazduit in resedinta colonelului Ali Cetiner, lucrator in serviciilor secrete militare. In octombrie 1965 se muta in Irak.

In perioada urmatoare, sub aparenta unui calm, masele din Iran erau din ce in ce mai cuprinse de ideea ca cultura vestica este o plaga, o intoxicatie ce trebuie eliminata. Tot atunci a aparut si viziunea unui islam eliberator al intregii lumi a treia de sub jugul colonialismului, al neo-colonialismului si al capitalismului. In paralel, Khomeini nu rata nici o ocazie pentru a predica revolta si martirajul impotriva nedreptatii si a tiraniei, subliniind ca solutia nu este nici estul, nici vestul, ci republica islamica. Cu toate ca existau si puternice miscari de stanga si in ciuda faptului ca nu toti clericii erau de partea lui Khomeini, s-a reusit totusi crearea unui front comun anti-sah. Datorita aproprierii de granitele tarii, sahul cere Irakului (unde statuse pana atunci) deportarea lui Khomeini. Acesta iese din tara la 3 octombrie 1978 dar ajunge in Franta, un loc mult mai bun pentru misiunea sa, unde se foloseste din plin de legaturile telefonice cu cei din tara dar si de mass-media ce-i transmitea generos mesajele. De mentionat ca intre 1973 si 1976 a fost ambasador la Teheran fostul director CIA Richard Helms.

In 1978 intra in scena fatidicul Zbigniew Brzezinski (pe atunci U.S. National Security Advisor) si il minte pe sah ca SUA nu va precupeti nici un efort in a-l sustine, cu toate ca la vremea aceea cercurile inalte din Departamentul de Stat considerau ca revolutia este de neoprit si planificau deja pasii urmatori de dupa victoria acesteia. Multi si-au pus in acele momente intrebarea daca nu cumva revolutia n-a fost pe placul americanilor, dar nu prea intelegeau pe atunci motivul.

Dupa victorie, conform tipicului oricarei revolutii, s-au creat Consiliul Revolutiei, Garzile Revolutionare si Tribunalul Revolutiei. Dupa cum se poate observa, ca modalitate de actiune, intreaga miscare s-a desfasurat dupa sablonul revolutiei franceze sau al celei bolsevice, insa cu diferenta de doctrina. Adica s-a creat o nemultumire a maselor dusa pana dincolo de limitele suportabilului si in paralel s-a prezentat solutia salvatoare.

Cu toate ca micile minoritati non-musulmane din Iran nu au drepturi egale cu majoritarii, totusi 5 din cele 290 de locuri parlamentare le sunt alocate (3 pentru crestini, 1 pentru evrei si 1 pentru zoroastrii)

Punctul major de cotitura al revolutiei care a ajutat la radicalizarea ei si la subminarea influentei moderatilor a fost criza ostaticilor, cand 52 de diplomati americani au fost luati ostatici timp de mai mult de un an de zile ca urmare a faptului ca deja muribundului sah i s-a permis un tratament in SUA impotriva cancerului, in conditiile in care Iranul dorea aducerea lui in fata tribunalului. Aici trebuie subliniat un fapt ce a facut valva la vremea aceea, dar de care se pomeneste putin acum. Administratia americana nu era incantata sa-l primesca pe Mohammad Reza Pahlavi, insa a facut-o la presiunile si la insistenta personala a lui … David Rockefeller. Aceasta miscare a determinat tineri islamisti sa invadeze ambasada SUA la 4 noiembrie 1979 si sa captureze personalul sau. Detinerea ostaticilor a fost atat de populara, incat a continuat luni de zile si dupa moartea sahului. Importanta acestei miscari a fost explicata chiar de Khomeini: “Aceasta actiune are multe avantaje. I-a unit pe oamenii nostri iar adversarii nu mai indraznesc sa actioneze impotriva noastra. Putem sa oferim Constitutia votului popular fara dificultate si sa desfasuram alegerile parlamentare si prezidentiale.” Deci victoria “durilor” era asigurata, iar odata cu aceasta si tipul lor de mesaj s-a raspandit in lume. Este momentul incepand cu care o anume imagine a revolutiei islamice s-a raspandit pe planeta si fiecare o vedea intr-un fel, in functie si de cum le era prezentata: in vest imaginea islamului terorist si antidemocratic, in “tabara opusa” imaginea islamului eliberator si luptator pentru dreptate. Astfel, impactul initial al revolutiei islamice a fost imens pe plan international, nu doar in tarile musulmane ci si in celelalte, unde a generat un important interes pentru politica si spiritualitatea islamului, intretinut uneori chiar de mass-media occidentala.

Pe data de 20 ianuarie 1981, ziua in care Ronald Reagan devenea presedinte, ostaticii au fost eliberati in conformitate cu intelegerile la care evreul Caspar Weinberger a fost negociatorul partii americane.

   IRANGATE (Iran-Contra Affair)

In noiembrie 1986 iese la lumina o afacere complexa care avea sa declanseze un imens scandal politic. S-a aflat insa dupa ce un ziar libanez a facut niste dezvaluiri mai mult decat interesante, altfel poate ca ramanea totul musamalizat pana in ziua de azi. Pe scurt, SUA a vandut arme Iranului (ce se afla in acea perioada in razboi cu Irakul) prin intemediul Israelului, iar cu banii obtinuti americanii au finantat fortele Contras din Nicaragua. Un alt efect a fost eliberarea unor ostatici de catre miscarea Hezbollah.

Scandalul a tulburat opinia publica vestica si a deranjat si unele personalitati din Iran, una dintre ele sfarsind insa tragic:

Mehdi Hashemi, un cleric cu functie inalta in cadrul Garzilor Revolutionare Islamice, a fost executat (la 28 septembrie 1987) datorita opozitiei sale fata de intelegerea de mai sus. Oficial insa, a fost acuzat de razvratire. Dupa opt luni de “interogatorii” a ajuns sa spuna intr-o inregistrare transmisa mai apoi de televiziunea nationala ca a depozitat arme, ca a falsificat documente, ca a criticat guvernul si ca a produs disensiuni intre studentii seminaristi deoarece era posedat de instincte carnale si pentru ca avea relatii ilicite cu satana.

   MAHMOUD AHMADINEJAD

Fostul presedinte iranian (nascut in 1956) era cunoscut pe plan international mai ales pentru declaratiile sale controversate la adresa Israelului dar si pentru chestiunea probabilitatii ca Iranul sa dezvolte arma nucleara. Ales la 6 august 2005 (in timpul campaniei s-a speculat ca ar avea origini evreiesti, cititi si Ahmadinejad’s ‘Jewish Family’), a fost primul presedinte al republicii islamice care nu apartinea clerului. Insa nu el era cel mai important om in stat, caci conform articolului 113 din constitutia iraniana, rolul de lider suprem ii revenea ayatollah-ului Ali Khamenei. Inainte de a fi ales, a fost primarul Teheranului.

Din declaratiile sale deja celebre amintesc cererea sa de dizolvare a statului Israel sau de stergere a sa de pe harta. Ultima a facut multa valva iar iranienii au spus ca traducerea exacta indica de fapt o referire la guvernul israelian si nu la popor. De remarcat ca in 2005 Ali Khamenei a subliniat ca republica islamica n-a amenintat si nu va ameninta vreo tara.

A mai fost acuzat in vest ca a descris holocaustul ca fiind un mit si prin urmare a fost socotit anti-semit. Si de aceasta data insa se da vina pe interpretare, Ahmadinejad specificand cu alta ocazie ca nu este impotriva evreilor pe care ii respecta foarte mult si ca n-a spus ca holocaustul n-ar fi existat. De mentionat ca Ali Akbar Velayati, consilierul principal pe probleme de politica externa al lui Khamenei, a refuzat sa participe la conferinta asupra holocaustului din 11 decembrie 2006 din Iran,  specificand ca acesta a fost un genocid si o realitate istorica.

S-a opus conceptului de veto din cadrul Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite, considerand ca nu este corect ca altii sa decida pentru 1,5 miliarde de musulmani.

Dorea ca revolutia islamica sa duca la un GUVERN MONDIAL. A facut eforturi pentru eliminarea vizelor intre tarile din regiune.

Incuraja familiile iraniene sa aiba o medie de peste 2 copii.

La conferinta de presa de la universitatea Columbia intrebat fiind despre libertatea homosexualilor in Iran, presedintele a raspuns senin ca acest fenomen nu exista in tara sa, precum in SUA.

In iulie 2006 asemana actiunile Israelului in Liban cu cele ale lui Hitler, adaugand ca sionismul cauta ca si acela orice pretext pentru o interventie militara.

Intr-un discurs din aprilie 2008 a descris evenimentele de la 11.09.2001 ca fiind suspecte si a adaugat ca a fost vorba de o demolare a cladirilor. A mai sustinut de asemenea ca evenimentul a fost folosit pentru invazia Afganistanului si a Irakului.

In septembrie 2008, dupa ce a declarat ca finantele internationale sunt controlate de care sionisti, a fost acuzat din nou de anti-semitism.

Tot in septembrie 2008 si-a exprimat opinia ca imperiul american isi va gasi sfarsitul in curand si ca SUA nu va mai reprezenta o forta internationala.

In octombrie 2008 si-a exprimat fericirea pentru declansarea crizei pe care o vedea ca pe un colaps al liberalismului.

In noiembrie 2008 l-a felicitat pe Obama, considerand ca va veni o perioada a schimbarilor. A fost pentru prima data dupa criza ostaticilor cand un presedinte iranian felicita pe un omolog american.

Ultima isprava marca Ahmadinejad a fost discursul sau la Conferinta asupra rasimului de la Geneva. Trebuie precizat ca reprezentantii unelor state cu blazon democratic n-au participat iar ceilalti au parasit sala in momentul in care acesta a acuzat Israelul si Occidentul ca “au transformat o intreaga natiune (teritoriile palestiniene) in una fara tara sub pretextul suferintelor evreilor si pentru a instaura un guvern complet rasist”.