X

Arhiepis. Teodosie a fost trimis în judecată de DNA și riscă între 2 și 7 ani de închisoare

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, și în stare de libertate a inculpaților: COJOCARU CIPRIAN-IOANMALAXA BOGDAN-PETRIȘORNADOLEANU GHEORGHE și BECA STERE, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, ȘTEFAN AURELIAN, la data faptei mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene.
În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită „Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi.
De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declarațiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC), printre care și evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și invadate cu astfel de vegetație pe toată durata formulării cererii și obținerii fondurilor.
Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 184.610,27 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei. În anul 2016 plățile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei.
Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei.În cauză s-a dispus instituirea unor măsuri asiguratorii constând în poprirea conturilor deținute de inculpatul Petrescu Teodosie și de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului și Așezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.
Față de fapta de luare de mită reținută anterior în sarcina inculpatului Petrescu Teodosie s-a dispus clasarea cauzei.Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Constanța, cu propunerea de a se menține măsura preventivă și măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Daca va fi gasit vinovat, el risca intre 2 si 7 ani.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Asta este ceea ce se vede: oamenii suntpreocupați exclusiv de pedepsele lumești din această viață scurtă. Sunt însăfoarte indignați și se luptă cu îndârjire consumând degeaba timp și energie pentruca să scape de aceste pedepse care reflectă păcate lumești, dar nu par a fideloc preocuați de păcatele capitale ale ortodoxiei, cum ar fi erezia ca să dauun exemplu, care aduce cu ea pedeapsa veșnică a lui Dumnezeu, chiar dacă aici pepământ același păcat a ajuns să fie considerat un lucru normal și corectpolitic conform dorințelor stăpânitorului acestui veac de apostazie maximă pecare-l trăim.

  2. Pai da Raluca, ia uitete pe site-ul arhiepiscopia Slobozia Călărași cum ia numit don grifoni pe nepomenitori, sectari, răzvrătiți și instigatori, același don grifoni care a tăcut mâlc când sa inaugurat moscheea la Călărași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button