„Fiul omului, întoarce-ți faţa spre Gog din ţara lui Magog, regele lui Meşec şi al lui Tubal și prooroceşte împotriva lui.” Iezechiel 38:2 (Biblia Israelită)
În urmă cu aproape 100 de ani, un rabin polonez de renume mondial cunoscut ca rabinul Israel Meir Kagan a făcut o predicție din care ar putea rezulta Războiul lui Gog și Magog, precum și descoperirea lui Moshiach (mesia), în 2017.
Rabinul Kagan, popular Chafetz Chaim, după apariția celei mai faimoase cărți a sa, a murit în 1933. Înainte de moartea sa, el a dezvăluit că Războiul lui Gog și Magog va fi purtat în trei etape. Prima etapă a fost Primul Război Mondial, care a început în 1914.
Chafetz Chaim a prezis că a doua etapă a lui Gog și Magog se va produce la 25 de ani după Primul Război Mondial, și a arătat că va fi mult mai brutală decât prima etapă. Conform predicției lui, Al Doilea Război Mondial a început în 1939, exact 25 de ani mai târziu.
Există o ultimă parte a predicțiilor lui Chafetz Chaim. El a spus că a treia parte a războiului lui Gog și Magog se va produce la 72 de ani de la a doua etapă, cu toate că nu este clar dacă el a s-a referit la 72 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial sau la 72 de ani de la sfârșitul acestuia.
Din moment ce Al Doilea Război Mondial a început în 1939, 72 ani mai târziu însemna 2012. În mod evident, războiul final al lui Gog și Magog nu a avut loc în 2012. Cu toate acestea, Al Doilea Război Mondial s-a încheiat în 1945. Această dată, plus 72 de ani, ne conduce la anul 2017.
În noua sa carte Mesia se apropie, sunteți gata?, Rabinul Alon Anava citează mai mulți discipoli ai lui Chafetz Chaim care l-au auzit făcând aceste predicții.
„Și acest război [Al Doilea Război Mondial] se va încheia cu pierderi de necrezut”, a prezis Chafetz Chaim. Într-adevar, peste 60 de milioane de oameni, combatanți și civili, au fost uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv cei șase milioane de evrei care au fost exterminați în timpul Holocaustului. Mai multe persoane au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial decât în orice conflict militar precedent din istorie.
Chafetz Chaim a prezis în continuare: „Dar eu văd că după aceea, evreii vor număra zece ani sabatici, care se vor împlini până la sfârșitul anului [2015]. La sfârșitul anului 2015, se va împlini ultimul an sabatic. Apoi, vom ajunge în momentul [2016], când va exista un număr incredibil de conflicte în lume… norocos va fi cel care va supraviețui acestora.”
Expertul în „sfârșitul vremurilor”, rabinul Pinchas Winston a explicat pentru Breaking News Israel, legătura dintre războiul final al lui Gog și Magog și Mesia. „Mesia este cauza [războiului]. Se ridică pentru Ierusalim și vor veni după noi din această cauză „, a spus rabinul Winston.
Cu alte cuvinte apărarea de către Mesia a Ierusalimului împotriva amenințărilor altor națiuni este catalizatorul potențial pentru a treia fază a Războiului lui Gog și Magog, care, conform predicțiilor lui Chafetz Chaim, este de așteptat cândva în 2017.
În lumina evenimentelor recente de la ONU, în cazul în care, pentru prima dată, Statele Unite s-au abținut de la vot în Consiliului de Securitate privind declararea prezenței evreiești în Iudeea și Samaria ca ilegală, mulți factori par să fie la un loc pentru un următor capitol dramatic în desfășurarea rapidă a scenariului sfârșitului vremurilor.
In ultimii ani ne-au tot batut la cap cu mesia asta al lor:
CODUL BIBLIEI: Mesia vine si se numeste ben David, zice Rabinul Matityahu Glazerson
RABINUL Chaim Kanievsky: MESIA vine pana la sfarsitul anului 2015
Ba chiar au inceput sa faca si astfel de pregatiri:
Semn ca vorbele astea ale rabinilor de fapt nu sunt niste profetii, ci mai degraba o pregatire a mentalului maselor. Adica ei stiu ca respectivul s-a si nascut, stiu de fapt si cine e, dar il tin deocamdata ascuns si-l instruiesc pentru misiunea de conducator. Iar la momentul oportun il vor face cunoscut. Care moment a cam venit …
De aceea si pregatirile lor cu Templul.
Pentru cei ce nu stiu, mesia asteptat de rabini este de fapt tocmai antihristul:
Mitropolitul Serafim de Pireu: MESIA ASTEPTAT DE RABINI ESTE ANTIHRIST
Iata insa ca in articolul de fata ni se vorbeste despre o prezicere de acum 100 de ani. Surprinzator? Nu neaparat. De la Revolutia Franceza incoace, ei pregatesc febril terenul. Cum de au stiut sa-l pregateasca tocmai in etapa asta a istoriei? Pai, n-au stiut, caci bunul Dumnezeu nu le mai descopera lor demult nimic. Dar ei de doua mii de ani tot asta au in cap si tot la asta lucreaza, doar ca pana la finalul secolului 18 n-au putut concretiza prea multe. Insa de la Revolutia Franceza incoace, toate par ca le merg din plin. Toate li se leaga. Tot ce construiesc pare trainic. Si li se pare ca nimic nu le mai sta in cale. Iar in secolul 19 si mai ales in secolul 20 erau deja atat de tari pe pozitie, ca isi permiteau planuri detaliate pe multi ani inainte. Planuri despre care stiau ca le si pot pune in aplicare. Toata lumea era a lor.
Cum de au reusit?
Simplu. Devenisera stapanii banilor:
Documentare celebre: „The money masters” („STAPANII BANILOR”) – subtitrare in limba romana
Dar si cei ce stapaneau cu toiag de fier masoneria. Evident, parte din planurile lor le mai dezvaluiau si purtatorilor de sortulete de grad inalt, caci doar ei le erau unelte esentiale. Asa se face ca unul dintre ei a prezis si el la un moment dat despre cele trei razboaie mondiale:
Si nu doar ca le-au prezis, ei de fapt le-au si pregatit:
NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului
Louis Thomas McFadden a platit cu viata pentru lupta sa impotriva FEDERAL RESERVE
Iar acum se pare ca sunt pe ultima suta de metri:
GEMATRIA EVREIASCA (mult inaintea alegerilor): “DONALD TRUMP il va anunta pe MESIA”
Si totusi, cum de le-a mers din plin de peste 200 de ani incoace? Cred ca pentru ca bunul Dumnezeu ingaduie. Si ingaduie pentru ca cele profetite in Apocalipsa trebuie sa se si intample. Si trebuie sa se intample deoarece dupa antihrist va veni Parusia si Judecata de obste:
VA FI ÎN ANII AȘTIA. Sfântul Ierarh Nifon: VEDENIE DESPRE ÎNFRICOȘATA JUDECATĂ
Doar rabinii isi inchipuie ca mesia lor (in fapt antihristul) ii va ajuta sa domine total lumea mii de ani.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Minciuni, minciuni, minciuni, minciuni si iar minciuni…………
Minciuni, minciuni, minciuni, minciuni si iar minciuni………… Israelul, din pacate, va fi distrus in al treilea razboi mondial de Rusia si lumea araba. Putini evrei vor supravietui. Supravietuitorii evrei vor reface statul Israel dupa razboi!