Reportaj: Sfinţii închisorilor şi moaştele lor

Noi 25, 2013 600 0 goo.gl/32oSG5
conferinta sfintii inchisorilorSerile de sfinţenie pe care Danion Vasile şi Ciprian Voicilă, împreună cu preotul Vasile Fodoruţ,  au continuat marţi seara, 19 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare, în organizarea Asociaţiei Filantropice „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare (pr. Vasile Fodoruţ) şi Gazeta de Maramureş (Ioana Lucăcel şi Mircea Crişan). Alături de simpozionul de duminică, de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, şi de conferinţa de la Sighetu Marmaţiei, de luni după-amiază, şi seara de marţi din Baia Mare a fost una de excepţie. Cei prezenţi au aflat despre sfinţii şi mărturisitorii din închisorile comuniste, despre Sfântul maramureşean Iov din Uglea, au vizionat un film despre moaştele de la Aiud, în care explicaţiile despre cumplitele chinuri la care au fost supuşi deţinuţii le-a dat părintele Augustin de la schitul din Aiud. Cei prezenţi au avut ocazia să îl urmărească, prin intermediul unei filmări, pe ÎPS Arhiepiscop Justinian al Maramureşului vorbind despre sfinţenia pe care cei curaţi din închisorile comuniste au obţinut-o prin martirajul lor. Credincioşii au avut ocazia să se închine la sfintele moaşte ale acestor mari sfinţi făcători de minuni. La întâlnirea cu Sfinţii Închisorilor, reprezentaţi marţi seara, prin sfintele lor moaşte, izvorâtoare de mir, au venit mulţi credincioşi, care, cu răsuflarea tăiată, au ascultat despre mărturiile pe care aceşti români adevăraţi le-au dat prin jertfa lor. Ei au devenit sfinţi prin iubirea faţă de prigonitorii lor, prin jertfirea lor întru Hristos Domnul, prin moartea mucenicească sosită în cele mai cumplite prigoniri, schingiuri şi batjocuri, îndurate până la limita suportabilităţii. Rugăciunile lor continue de zi şi noapte, Rugăciunea lui Iisus, au fost sprijinul lor continuu. Rugile lor către Iisus Hristos Domnul au fost neîncetate, prin aceasta ei transformând camerele închisorilor în adevărate chilii. Deţinuţii închisorilor comuniste au fost nişte mărturisitori, a spus Ciprian Voicilă, psihosociolog la Muzeul Ţăranului Român. Plaga din cei 70 de ani de teroare comunistă a fost mai ales duhovnicească. Moaştele lor izvorăsc mir, ceea ce înseamnă că valorile în care au crezut sunt valabile. Ei au făcut parte dintr-o generaţie care a gândit şi a trăit româneşte. S-a vorbit de părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, de specialistul în fizică nucleară George Manu. Principala lor virtute a fost puterea extraordinară primită de la Dumnezeu şi cultivată de ei de a înfrunta răul din lume, puterea de a fi în permanentă comuniune cu Dumnezeu şi de a lua atitudine. Vremea sfinţeniei şi a mărturisirii nu a trecut încă. Mulţi dintre prigonitori au rămas la locurile lor. Prigoniţii strigă la noi să mergem pe urmele lor. Noi nu suntem aici să facem spectacol. Măcar unul dintre cei din sală să îşi schimbe viaţa şi nu am venit degeaba, a spus teologul Danion Vasile, care a oferit apoi un superb recital din poezia mai puţin cunoscută a închisorilor. Toţi cei prezenţi au trăit bucuria închinării la sfintele moaşte, două dintre ele fiind izvorâtoare de mir şi frumos mirositoare chiar în momentul în care credincioşii se aflau în sală.

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
articole asemănătoare
Scrie un comentariu